Azi am fost la neurolog.

Am amanat de ani buni, deja, simptome care ma sacaie. Eu le ignor, dar ele ma sacaie in continuare, ma macina, ma doboara, uneori. Asa ca, in sfarsit (si impinsa de la spate, recunosc) m-am mobilizat si mi-am spus ca nu pot fi indolenta cu mine la nesfarsit. Daca nu mi-e bine, trebuie sa vorbesc cu cineva, sa ma consult cu cineva, sa verific perceptia mea cu un specialist. De aia exista specialisti, iar eu nu sunt unul dintre ei. Autodiagnosticul si automedicatia sunt cele mai teribile inventii ale generatiei noastre.

Asa ca azi am fost la neurolog. Pe masura ce-i povesteam despre simptomele mele suparatoare, agasante, care dureaza de ani buni, neurologul afisa un aer din ce in ce mai neincrezator. Nu-mi dadeam seama daca nu crede ca am astfel de simptome, sau contesta ca acestea sunt simptome serioase. Legatura doctor-pacient nu s-a format, asta e clar. N-am „rezonat” unul cu celalalt.

Mi-a spus ca sunt stresata. Asta e tot: sunt stresata; clinic n-am nimic. Toata lumea e stresata. Si? Bunicii nostri nu au fost stresati in timpul razboiului? D-na G. care si-a pierdut unicul fiu intr-un accident de masina acum 7-8 ani nu e, oare, stresata? Oamenii care se lupta o viata cu un handicap ingrozitor nu sunt stresati? Cei care nu au cu ce-si hrani copiii nu sunt stresati?

Eu? Eu sunt stresata? Cu ce drept pot folosi stresul ca o scuza viabila pentru starea mea de rau? Cum ma pot pune eu pe aceeasi linie cu cei care au probleme intr-adevar existentiale? Mi se pare o obraznicie, o nedreptate, o insolenta din partea mea sa ma compar cu oamenii astia.

Si totusi… primul pas in rezolvarea unei probleme este sa stii ca ea exista.

M-am luptat in tot acest timp cu ideea ca as fi stresata, mi-am spus mereu ca eu nu am motive reale sa fiu, prin urmare, nu sunt. Am o viata mult mai buna comparabil cu acum 4 ani. Mult mai buna. Incomparabil mai buna. Daca acum 4 ani puteam exemplifica, nu, azi nu mai pot spune ca am motive de stres.

Si totusi… primul pas in vindecarea unei boli este sa accepti ca ea exista.

Chiar daca nu vezi cauza, nu inseamna ca ea nu exista…